the Hope of Survivors the Hope of Survivors

Volunteer

Informatii Generale Despre Voluntariat

Ce este voluntariatul?
Voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, fără remuneraţie, individual sau în grup,  în domenii precum: arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială;

Ca VOLUNTAR poti sa:
Ajuti comunităţile locale din ţara ta sau din alte ţări, să dobândiţi noi competenţe ţi să vă faceţi noi prieteni prin actiuni precum organizarea de actiuni de preventie si informare, strangerea de fonduri pentru diferite cause, consilierea victimelor abuzului sexual si violentei domestice, etc.

Cine poate fi voluntar?
Oricine.

Drepturile Voluntarilor

  • Dreptul de a fi tratat ca si coleg cu drepturi egale atat de catre conducerea organizatiei cat si de angajati;
  • Dreptul de a fi respectat ca persoana, fara deosebire de rasa, etnie, sex sau orientare sexuala, convingeri politice sau religioase, abilitate fizica/psihica, nivel de educatie, stare civila, situatie economica sau orice alte asemenea criterii;
  • Dreptul de a isi desfasura activitatea in concordanta cu preferintele personale, temperamentul, experienta de viata, studiile si experienta profesionala;
  • Dreptul de a participa la sesiuni de formare in domeniul in care presteaza activitatea, atat la inceputul activitatii cat si pe parcurs pentru a beneficia tot timput de cele mai noi informatii in domeniu;
  • Dreptul la orientare din partea unei persoane cu experienta, bine informata, cu rabdare, atenta si care dispune de timp pentru a raspunde nevoilor sale;
  • Dreptul de a i se rambursa la solicitare cheltuielile efectuate pentru derularea activitatii;
  • Dreptul de a i se elibera de catre organizatia/institutia un certificat nominal care sa ateste calitatea de voluntar;
  • Dreptul de a fi promovat în conformitate cu rezultatele avute;
  • Dreptul de a beneficia de titluri onorifice, decoratii si premii, etc. 

Responsabilitatile Voluntarilor

  • Obligatia de a indeplini la timp sarcinile primite din partea organizatiei/institutiei prin fisa de post;
  • Obligatia de a participa la cursurile de instruire organizate, initiate sau propuse de catre organizatie/institutie
  • Obligatia de a fi la curent cu misiunea si activitatile organizatiei/institutiei;
  • Obligatia de a oferi servicii de calitate si de a solicita sprijin persoanei careia i se subordoneaza in situatiile in care este nevoit sa desfasoare activitati intr-un domeniu necunoscut sau in care abilitatile sale sunt limitate;
  • Obligatia de a trata cu respect toate persoanele cu care vine in contact (clienti ai organizatiei/institutiei, alti voluntari sau personal angajat si de a isi oferi serviciile cu respect pentru fiinta umana si pentru mediul inconjurator si fara a discrimina in functie de rasa, etnie, sex sau orintare sexuala, convingeri politice sau religioase, abilitate fizica/psihica, nivel de educatie, stare civila, situatie economica sau orice alte asemenea criteria, etc.

De ce sa fii voluntar?

  • Pentru a ajuta
  • Pentru a castiga experienta
  • Pentru a-ti face noi prieteni
  • Pentru a fi cu prietenii tai care sunt deja voluntary
  • Pentru a invata lucruri noi si a-ti forma deprinderi utile
  • Pentru a fi parte a unei organizatii prestigioase
  • Pentru a face tranzitia spre o noua viata
  • Pentru a-ti face datoria de crestin
  • Pentru a-i ajuta pe cei mai putin norocosi
  • Pentru a ameliora comunitatea
  • Pentru a face parte dintr-o echipa
  • Pentru a intelege problemele comunitatii in care traiesti

Cum sa devii voluntar?
Completeaza formularul de voluntar sau intra pe pagina de contact si suna-ne sau trimite-ne un email, ori mesaj de pe formularul de contact. Transmite-ne numele si datele de contact, cateva informatii despre experienta si pregatirea ta, precum si motivul pentru care vrei sa devii voluntar/activitatile pentru care te oferi voluntar,  iar THOS va reveni cu un raspuns.

      
        Clarificări Copyright © 2010-2017. Toate drepturile rezervate.